Ferestrele nu iti spun
nimic, doar poate ca-ti amintesc de vechile cantine comuniste pierdute
intr-o uitare de catre cei care se ocupa cu administrarea lor. Gri si
mult praf ce nu se datoreaza doar traficului aglomerat de peste zi. Si
oricum pe afara-i vopsit gardu’(sau nu), inauntru-i leopardu’. Doar suntem sfatuiti sa privim “interiorul” si nu.. exteriorul.
La intrare iti taie
calea doi tipi carora le distingi doar formele curbe de pe bratele
ascunse in spatele unor tricouri albe, mulate ce-ti atrag privirea in
luminile stroboscoapelor. Lasi repede banii – pentru care nu primesti
neaparat bilete- si incerci sa te obisnuiesti cu intunericul, zgomotul,
fumul si trupurile inghesuite printre care speri sa-ti faci loc. Dupa
cateva minute de cautari, iti gasesti prietenii ascunsi dupa niste mese
inalte fara scaune ce par un pic prea tristi pentru atmosfera vesela si
imbacsita de parfum sau.. transpiratie. Esti fericit ca ai gasit un loc
si speri intr-o seara minunata.
