Sunt de vanzare!

Cand eram copil si topaiam ca un iepuras pe ulita neasfaltata pe care locuia bunicul meu, ma jucam linistita cu copiii din vecini si tratam scorburile copacilor cu alifie din namol si frunze de vita-de-vie, pregatindu-ma sa devin peste ani, medic. Injectam papusile cu sifon si din carpele de bucatarie ale bunicii imi fabricam pansamente pentru catel, care niciodata nu era fericit sa-si vada coada prinsa in atele si pansata in cel mai barbar mod. 

Peste ani mi-am dorit sa devin filosof, pentru ca asa imi parea mie interesant, sa-mi urmez fratele in cariera. Si pe la 14 ani m-am apucat de lecturat carti care erau total nepotrivite pentru mintea mea necoapta. Am ratacit confuza cativa ani alergand intre Cioran si Eliade incercand sa-mi compun fiinta din rime schioape.

Intr-un final am ajuns la Litere, nu pentru ca nu m-as fi priceput la multe altele ci pentru ca m-am indragostit iremediabil de limba lui Shakespeare, pe vremea cand singura mea forma de distractie era reprezentata de ecranizarile operelor lui Shakespeare difuzate de BBC . Ah, si mai era sala de lectura de la biblioteca V A Urechia. Acela era un loc simbolic unde mergeai doar daca erai indragostit de cuvinte, unde oameni mari si mici isi gaseau identitatea citind printre randuri.  Linistea si racoarea salii mari, unde sperai sa gasesti un loc la una din mese, te goleau de incarcatura mizera a realitatii lumesti si te pregateau pentru o meditatie profunda, colectiva. Acolo, in sala mare, gandurile oamenilor se se impreunau, pentru a da nastere unor idei si teorii care mai tarziu se vor dovedi importante. 

Imi amintesc in detaliu fiecare raft si locurile cele mai bune, care te fereau de soare in zilele calduroase sau lasau sa te mangaie o raza de soare in zilele friguroase. Imi amintesc usa catre colectiile de manuscrise pe care nu intrai decat daca aveai parul alb si mult ani in bulletin si imi amintesc chiar si zona de VIP-uri, care pe atunci erau …. profesorii.  Zgomotul liftului care aducea cartile din cladirea vecina, plimbandu-se pe un cablu intre cele doua cladiri, imi rasuna si acum in minte.  Bucuria de a rasfoi cartile, bucuria de a descoperi si bucuria de a “fura” informatiile. Acolo era adevarul, acolo era cunoasterea si acolo se aflau toate raspunsurile. 

Asa am devenit eu profesor. M-am indragostit de carti si de litere. Am crezut ca meseria asta este atat de nobila incat nimic altceva n-ar putea s-o depaseasca si doar meseria asta este responsabila in a face oameni. Sa dai cuiva o parte din mintea ta imi pare un act de mare intimitate si cu fiecare cuvant catre omul de langa tine lasi in el si ceva din ceea ce reprezinti. 

Azi sunt ceea ce mi-am dorit si ma doare.  Fiecare fragment din fiinta mea este calcat in picioare de oameni pe care poate eu, poate altii ca mine, i-am format. Oamenii care au primit de la noi menirea lor, azi ne ucid cu ignoranta lor, dezbracandu-ne de valoare. Eu nu imi mai merit nici macar plata  pentru o munca ce reprezinta din ce in ce mai putin in tara in care, educatia se face cu televizorul, internetul sau se cumpara.  Nu imi mai primesc salariul pentru ca in tara mea partidele au ambitii, se cearta intre ele si sacrifica oameni.  

Aruncati in mizerie, nu ne ramane decat sa iesim in strada strigand :

“Vand minte, vrea cineva sa cumpere?”