I CAN , I MUST AND I WILL!!

marți, 2 august 2011

La discoteca

Ferestrele nu iti spun nimic, doar poate ca-ti amintesc de vechile cantine comuniste pierdute intr-o uitare de catre cei care se ocupa cu administrarea lor. Gri si mult praf ce nu se datoreaza doar traficului aglomerat de peste zi. Si oricum pe afara-i vopsit gardu’(sau nu), inauntru-i leopardu’.  Doar suntem sfatuiti sa privim “interiorul” si nu.. exteriorul.
La intrare iti taie calea doi tipi carora le distingi doar formele curbe de pe bratele ascunse in spatele unor tricouri albe, mulate ce-ti atrag privirea in luminile stroboscoapelor. Lasi repede banii – pentru care nu primesti neaparat bilete- si incerci sa te obisnuiesti cu intunericul, zgomotul, fumul si trupurile inghesuite printre care speri sa-ti faci loc. Dupa cateva minute de cautari, iti gasesti prietenii ascunsi dupa niste mese inalte fara scaune ce par un pic prea tristi pentru atmosfera vesela si imbacsita de parfum sau.. transpiratie. Esti fericit ca ai gasit un loc si speri intr-o seara minunata.
Dar parca ori nu faci parte din décor, ori varsta din buletin te trimite la somn avertizandu-te ca ti-a trecut ora de culcare si, ca sa rezisti cu stoicism vibratiilor si decibelilor cu care nu te-ai mai intalnit de cand vecinul de deasupra si-a remodelat apartamentul, iti iei inima in dinti si comanzi orice pe baza de alcool. Altfel nu se poate. N-ai cum.
Ca sa te poti misca in aceleasi ritmuri ce se repeta la infinit, trebuie sa consumi alcool. Altfel nu. Apa te face sa transpiri, sucul iti provoaca sete, alcoolul in schimb te ajuta sa uiti ca ai de stat cateva ore bune intr-un loc al piezaniei unde vei fi nevoit sa-i urmezi pe ceilalti. Te misti robotic privind in jur , straduindu-te sa distingi chipuri si trupuri. Asa ca, iti comanzi un cocktail in culorile curcubeului cu un gust intepator si cu un nume care te face sa rosesti.  Mai notezi in minte o tunsoare sau vreo tinuta iesita din obisnuit, mai esti atent la vreun flirt in timp ce te feresti de mainile lor pe fundul tau scuzandu-se scolareste ca “te-au confundat”. 

Exista doua zone. Zona A, destinata vip-urilor, unde poti auzi fosnetul bancnotelor si clinchetul monezilor, unde bijuteriile scumpe stralucesc pe pielea mult prea artificial bronzata a domnisoarelor .Aici lumea se misca mai incet sau aproape deloc pentru ca interesul major al celor ce vin aici nu este atat dansul cat defilarea… in speranta dobandirii unui partener . Exista chiar si canapele din piele  pe care stau tepene domnisoare inghesuite in corsete sau sutiene cu 3 numere mai mici. Ele isi plimba suav mana peste suvitele apretate si peste buzele pline de gloss sau botox . De zambit nu se zambeste pentru ca astfel e posibil sa iasa la lumina cateva riduri din spatele stratului gros de fond de ten, pudra si blush.
Zona B este destinata pustilor cu buzunarele aproape goale, care au dat navala aici de indata ce si-au incasat alocatia lunara sau bursa ,sau care au mai mintit parintii ca trebuie sa isi cumpere nu stiu ce dictionar sau culegere de matematica. Ei beau alcool ieftin care le tulbura mintile dansand intr-un ritm frenetic, facand uz de ultimile miscari studiate atent cu o seara inainte in fata oglinzii.
Incerc un sentiment initial de frustrare cauzata de sentimentul de neapartenenta la locul cu pricina. Ca si cum un un biet animal de la gradina zoologica ar fi brusc eliberat dupa multa vreme de captivitate. Libertatea l-ar putea coplesi. Apoi oboseala dupa o zi intreaga de munca intelectuala efectiva imi spune ca as putea sa ma prabusesc in clipa in care m-as opri; de aceea nici nu stau locului. Prind ritmul si dupa o gura de energizant rece simt cum trupul meu se contopeste cu marea de oameni din jurul meu. Am mintea clara pentru ca nu pot sa beau alcool dar vreau sa mi-o desprind de trup pe care sa-l las sa simta placerea desfranata a muzicii. Usor usor, te cuprinde senzatia de euforie, o stare de excitatie ce-ti spune ca tu esti ce-a mai tare, arati cel mai bine, te misti cel mai sexi. Ai falsa impresie ca toti ochii sunt atintit asupra ta si ca toata lumea te doreste. De teama sa nu fii asaltata, te ascunzi in spatele partenerului tau pe care trupul tau il atinge cu miscari erotice. Daca se intampla sa fii singura, nefericita si mult prea increzatoare in felul cum arati, alegi cel mai inalt loc din discoteca dotat cu o bara din inox care va juca rolul de partner pe toata durata noptii. Incerci sa atragi priviri dar de fapt esti mult prea beata si mult prea ridicola ca cineva sa se uite la tine. Dar nu conteaza, insisti!! Nu se stie de unde pica norocul.
Dupa o vreme , ametit de fumul de tigara sau de alcool si obosit dupa solicitarea maxima la care ti-ai supus trupul imbatranit, iti faci curaj sa parasesti spatiul malefic unde tu nu mai esti tu, tu devii ei, ei devin tu si nimeni nu exista decat intr-un ritm de miscari salbatice.  Prima gura de aer iti provoaca  o durere insuportabila pentru ca aerul curat e refuzat initial de plamanii imbacsiti de substante toxice eliberate in incinta izolata. Ca un copil abia nascut mai iei o gura de aer  si incepi timid sa inspiri liniste. Viata ta intra usor in banalul normal al zilelor in care te trezesti sa mergi la serviciu, sa ai griji si familie.
E ora 5.am. Duminica. De data aceasta o sa pot sa dorm…

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu