E sedinta in padure

Astazi e zi importanta
 Se aduna laolalta
Toata spuma cea vestita
Din Padurea Fericita

Se discuta in sedinta
Noi masuri de siguranta
Se fac rapoarte si propuneri
Oferte si alte expuneri

O alta insemnare stupida

Viata mea e un fel de puzzle pe care nu reusesc cu nici un chip sa-l descifrez. Ma incurc in detalii inutile si ma
impiedic de probleme banale, traiesc adevarate drame existentiale care, pentru altii, ar fi doar comedii savuroase. Pe o scena mica, sub un décor obscur, imi joc tragi- comedia vietii fara public.

Ce ne impinge la existenta? De ce continuam a trage la jugul sortii zi de zi, clipa de clipa, intr-o acceptare totala a tot ce ni se intampla?

A darui

ONG FEST, Craiova 2011
Voluntariat "SOS Infertilitatea"

Am mari emotii. Desi activez in cadrul asociatiei de multa vreme , aducandu-mi mica mea contributie cu o traducere sau cu ce mai pot, azi am ocazia sa fac cu adevarat un gest minunat. Am ocazia sa interactionez cu oamenii si sa le explic lucruri despre care eu am cunostinta si pot sa ajut oameni. Imi pun tricoul cu “SOS Infertilitatea” si cu pliantele in mana, pornesc impreuna cu colega de “munca” catre zona unde se desfasoara activitatile ong-urile. Noi nu avem un cort in care sa stam  la umbra si sa asteptam ca oamenii sa vina sa se informeze, asa ca ceea ce avem de facut este sa intram oarecum fortat in vietile oamenilor care au norocul sau ghinionul sa traverseze piata, si sa speram ca se vor arata interesati de ceea ce avem a le spune. 

La discoteca

Ferestrele nu iti spun nimic, doar poate ca-ti amintesc de vechile cantine comuniste pierdute intr-o uitare de catre cei care se ocupa cu administrarea lor. Gri si mult praf ce nu se datoreaza doar traficului aglomerat de peste zi. Si oricum pe afara-i vopsit gardu’(sau nu), inauntru-i leopardu’.  Doar suntem sfatuiti sa privim “interiorul” si nu.. exteriorul.

La intrare iti taie calea doi tipi carora le distingi doar formele curbe de pe bratele ascunse in spatele unor tricouri albe, mulate ce-ti atrag privirea in luminile stroboscoapelor. Lasi repede banii – pentru care nu primesti neaparat bilete- si incerci sa te obisnuiesti cu intunericul, zgomotul, fumul si trupurile inghesuite printre care speri sa-ti faci loc. Dupa cateva minute de cautari, iti gasesti prietenii ascunsi dupa niste mese inalte fara scaune ce par un pic prea tristi pentru atmosfera vesela si imbacsita de parfum sau.. transpiratie. Esti fericit ca ai gasit un loc si speri intr-o seara minunata.