papusi si povesti

Cand eram o copila ma jucam cu papusile. Papusi din carton, decupate frumos din niste carti colorate cu care iti puteai construi o intreaga viata  din... hartie.  Imi construisem intr-o cutie, o adevarata familie cu copii, catei, pisici si casa cu gradina, masina si loc de joaca.
Mai tarziu am primit papusi adevarate si viata mea a devenit brusc 3D.  Rochiile mamei au inceput sa se micsoreze , oferindu-mi materie prima pentru hainutele pentru papusi. Dintr-o esarfa o rochie de seara, dintr-o manusa , niste pantaloni de piele, din niste margele, bratari pentru preferatele mele.

Apoi am trait o mie si una de nopti de... poveste si am inceput sa visez colorat la printese captive si razboinici neinvinsi.  Si evident, povesti de iubire. Si toate se incheiau cu " au trait fericiti pana la adanci batraneti".
Si intr-o zi m-am trezit. intr-o lume in care iubirile vin si se duc, in care broastele nu se mai transforma in printi, in care pestisorul auriu ajunge in farfurie inainte sa-ti mai indeplineasca vreo dorinta, unde vrajile nu mai functioneaza si greselile nu se mai corecteaza cu pasta corectoare.  Si ' au trait fericiti pana la adanci batraneti" se transforma in "au trait fericiti pana la divort" .
Dar inca mai cred in povesti fie ele si de-o noapte.  In visul meu de fiecare seara  iubirile sunt eterne, cuvintele sunt ca un balsam iar gesturile incalzesc sufletele. Mai cred in gustul sarutului cu ochii inchisi, in mangaierile timide, in zambete si priviri furate. Mai cred in "mi-e dor", in "buna dimineata" si in "noapte buna" .

Buna dimineata iubito

Am crezut intotdeauna ca sunt o razboinica… dar am sfarsit prin a fi captiva. AM crezut ca pot muta muntii din loc, dar am obosit la jumatatea drumului. Am ras cu gura pana la urechi si apoi am inceput sa plang. Am luptat cu boala pana m-am lasat rapusa. Mi-am construit principii pe care apoi am inceput sa le tai de pe lista. Am strigat orgolii si apoi am tacut trista. Am vrut sa fiu doar una si am sfarsit prin a fi a doua. Am sperat sa stralucesc ziua si am ajuns sa fiu palida ca luna. Dar intr-un final m-am acceptat, asa cum sunt. In realitate, un om normal, o femeie careia ii place caldura, ii place sa apartina, sa depinda sufleteste de cineva, sa faca pentru altii sa ajute, sa ierte, sa tolereze, sa inteleaga. CU tristete in suflet isi doreste doar caldura pe care un pisoi abia nascut o cauta in blana confortabila a mamei. ASta sunt si nu ma mai ascund si credeam ca in sfarsit sunt ceea ce sunt si e bine. Dar nu, in lumea asta superficiala si abrutizata, oamenii ca mine devin banali si neinteresanti. Nimeni nu-si mai doreste liniste, nimeni nu-si mai doreste caldura, nimeni nu mai exprima sentimente, nimeni nu mai investeste pe lunga durata. Toti oamenii vor mult acum si aici.
Si fac mereu si mereu aceeasi greseala. Iubesc, investesc, ma topesc si ma epuizez in fata oricarui om care nu ma vede sau care ma vede dar nu exprima. Din egoism oare, din ignoranta sau nestiinta? De ce nu mai reusim sa daruim si doar cerem sau credem ca ni se cuvine? Orbitez ca un satelit in jurul unei planete intunecate luminand palid un taram necunoscut. Dar eu sunt femeia care depoziteaza in ea rabdare la infinit... Dar oare infinitul se sfarseste?

Mai sper inca privindu-mi firele de par alb crescute in asteptare. Mai am inca resurse dar atat de mult am obosit…Si totusi intr-o dimineata voi auzi "ridurile astea sunt perfecte pe chipul tau" si "buna dimineata iubito"