Nu ne e tuturor frica de prezentul care se misca incet si monoton, ca o
locomotiva cu aburi, obosita de atata drum catre o destinatie necunoscuta? Nu e
oare viitorul ca un tunel nesfarsit, umed si rece, in bezna caruia incerci din
rasputeri sa ghicesti o luminita la celalalt capat?
Prezentul ne
apasa cu greutatea sa, cu zgomotele asurzitoare si cu cerintele uriase,
viitorul e nesigur si departe, ca o ceata deasa pe un drum fara sfarsit.
Fericirea de a trai prezentul, sperand la un viitor diferit.
Trecutul e singura certitudine din viata
noastra. In el am existat si din el am iesit supravietuitori, fericiti sau
tristi ca nu mai suntem acolo. Intotdeauna regretam trecutul. Regretam ceea ce
am facut sau ceea ce nu am facut sau ceea ce am fi putut face. Daca am putea
oare sa ne alegem un trecut in care sa traim am fi oare mei fericiti? Un trecut
despre care avem stiinta, pe care il putem controla cu superioritatea omului
venit din viitor, un trecut care sa se dezvaluie sub ochii nostri ca un vis pe
care l-am visat de-a lungul noptilor pierdute in lectura?
Viitorul e doar
o fantasma, e doar un pariu, un joc de noroc cu soarta, din care nu stii cine
va iesi invingator. Poti cel mult sa tragi sperante ca viata ta va fi asa cum
ai visat mereu sa fie. Zambesti amar si te minti in gand "totul
va fi bine". Si uneori chiar e, cred ca depinde cat de mult iti doresti
asta. Optimismul, am constatat, e ca
uleiul pentru mecanisme fine.. odata unse... merg .. ceas. Dar viitorul
nu incepe maine...Maine e mai mult prezent si prezentul nu e perfect.
Mi-as dori un trecut la New York, sa ma trezesc in
linistea de duminca a Wall Street-ului si sa-mi iau micul dejun cu scrambled
eggs si black coffee la Fraunces Tavern sau poate la Rialto pe terasa la
Venezia? Sau as putea sa visez la o
sambata dimineata in Camden Stables Market la vanatoare de rochite vintage si
discuri de vinil? Oh nu, mai bine la The Cambridge sa fiu mai aproape de teatre
si de biletele reduse la spectacolele de dupa amiaza.
Povesti. Din trecut. Povesti pentru suflete si totusi
povesti ce pot fi rescrise, mai bine mai corect, mai incitant. Povestea mea
intr-un prezent perfect si fara un viitor trait in trecut. Povestea mea se
scrie cu creioane colorate si paginile miros a lavanda si cafea proaspat
macinata. Intr-un viitor alb-negru lucios, sufletul meu va deveni un personaj
pe un perete alb, mangaiat de o raza de soare lenes, de toamna.
Trecutul nu ne face mai fericiti. Prezentul ne tine in
viata iar viitorul ne face sa zambim naiv. Intr-o zi imi voi lasa talpile
mangaiate de valuri si voi visa!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu