Cum m-a gasit pe mine o carte

Vremuri grele. Impozite, taxe, service auto, telefoane, facturi uriase, regularizari, bocete, interventii, conturi goale si vant prin buzunare. Eh, nimic neobisnuit pana aici, doar viata unui muncitor in Romania.

Facebook. Singura forma de "socializare" ieftina. Mai tragi cu ochiul in curtea vecinului, mai afli o stire, cine, cum a murit, cine cu cine s-a mai cuplat si rar, foarte rar articole interesante, recomandari si interviuri minunate. Totul stand pe scaun in fata maretului computer.

Intr-o dimineata confuza, cautand cu disperare prin biblioteca un dictionar de rime, dau pe ultimul raft de jos, ascunsa sub un deget de praf, in spatele unor facturi platite, o carte.  O carte pe care o credeam pierduta, uitata in trecutul meu indepartat. M-am asezat turceste in fata raftului cu carti si am inceput infometata s-o rasfoiesc. Nu, nu e bine, o iau de la capat. Mi-am indreptat oasele si am revenit la prima pagina. "Cred ca era o seara de joi cand am intalnit-o prima data...." Si nu m-am oprit pana la ultima pagina. Nu stiu daca a durat ore, sau a durat zile, daca am schimbat pozitia, daca mi-am pus ochelarii pe nas si daca a sunat telefonul.  M-am lasat aruncata in lumea asta milleriana atat de dura si controversata inca, dupa mai bine de 60 de ani de la publicare. O carte care m-a facut sa rosesc la 16 ani, care m-a trezit la 20 si care m-a regasit la 39 de ani.

Da, cartea asta m-a regasit pe mine. Nu eu pe ea. A aparut in clipa in care nu mai stiam nimic despre viata iar realitatea mea se lupta cu un vis ce nu se mai termina. Am recitit-o pe nerasuflate, o data, de doua sau poate chiar de trei ori si intr-o clipa de nebunie m-am hotarat sa o fac cadou. Nu din teama de a ramane ratacita in poveste ci din dorinta de a evada din ea.

Probabil ca acum zace ascunsa pe un raft in spatele unor carti de bucate sau in spatele unui morman de facturi. Simt asta. Simt de multe ori cand cartile sufera din ignoranta noastra.

Asa ca, intr-o incercare de a-mi pacali sufletul am cautat sa o inlocuiesc. Am cautat-o cu disperare si n-am mai reusit s-o gasesc. "Asta e", mi-am zis dezamagita, macar am versiunea electronica, rece si fara sentiment. O sa ma obisnuiesc sa dau paginile cu mouse-ul si o sa "subliniez" cu highlight. Of, urasc cartile electronice, oricat de multa economie ar face ele in bugetul si asa sarac.

Ma intorc la facebook. 7 Martie, 7pm. "Dragos likes Anticariatul de noapte".  Ce-o mai fi si asta? Auzi, anticariatul de noapte. Fac click din curiozitate. Ah, carti... oferta de 8 martie. Cumperi doua carti, primesti una gratuit. La rubrica search, introduc asa, intr-o doara, titlul cartii mele. Aproape sa cad din picioare cand imi apare disponibila, la un pret rezonabil. Un singur exemplar in stoc....

Cartea asta ma astepta pe mine. Nu s-ar fi dorit in mainile niciunui alt cititor, doar ale mele. A stat acolo cuminte in micutul apartament trasformat in anticariat, stiind ca eu, trebuie sa indrept greseala cumparand-o pe ea. Probabil ca nu m-ar fi iertat niciodata pentru fapta mea nebuna. Cartile nu se dau. Cartile de suflet nu se ofera decat altor suflete, care stiu sa respire in acelasi ritm cu literele care se desfasoara pe randuri si randuri si randuri.

Cartile simt. Simt cui trebuie sa apartina. Cartea mea e aici cu mine, in sufletul meu, mangaiata de degetele mele , incalzita cu rasuflarea mea si simtita de trupul meu.