Despre schimbare

Pentru ca tocmai am citit ceva despre schimbare, mi-am pus intrebarea cat de mult se schimba oamenii sau daca se schimba cu adevarat?  Exista acea schimbare care ne duce acolo unde ne “programam” sa ajungem la un moment?

Raspunsul meu e unul afirmativ tocmai in ideea ca toata viata ne schimbam. Invatarea inseamna schimbare, interactiunea sociala duce la schimbare, bagajul pe care il ducem si care creste cu noi duce la schimbare. Dar intrebarea este cine ne schimba? Noi sau cei din jurul nostru? Ce duce la modelarea noastra ca fiinte mai bune sau mai rele? Ne schimba oamenii sau ne schimbam intr-o clipa pentru ca asa ne propunem?

Acum cateva zile mi-am schimbat coafura. N-am devenit poate un alt om, dar m-am simtit mult mai bine. Cu sau fara bucle sunt aceeasi femeie. Si totusi, cu bucle am reusit sa atrag mai multe priviri, deci cumva, am devenit o alta persoana in ochii multimii. O persoana mai buna oare? Sau doar diferita?

Dar oamenii din jur ne schimba, sau ne ajuta sa ne schimbam. Am invatat sa ma privesc mai atent si sa vad mai clar cine sunt, ce vreau si ce merit.  Insa, decizia schimbarii ne apartine 100%.  Calea ni se arata, poate, de catre cei din jur, decizia de a o urma ne apartine in totalitate. 

Asa am decis eu sa spun “am gresit, imi pare rau” sau “ nu sunt de acord cu tine”, in loc de “nu-I adevarat”. Cine sunt eu sa pretind ca detin adevarul absolut? Pot in cel mai rau caz sa nu fiu de acord cu adevarul celuilalt si nicidecum sa-l neg. Adevarul meu e numai al meu, adevarul celuilalt e numai al celuilalt. Insa, ne putem intalni la mijloc si rezolva acest conflict cu argumente. Asa se naste ( sfatul domnului Stas) “ nu sunt de acord cu tine pentru ca/dar….”

Iar victoria schimbarii este, asa cum spune prietena mea, o victorie asupra-mi!!  Nu cei din jur vor castiga din schimbarea mea ci eu! Voi castiga un om mai bun, mai intelept si mai puternic pentru ca niciun adversar oricat de temut nu va putea tine piept unui “am gresit, imi pare rau”.   Asumarea, chiar daca dureroasa, e un pas catre vindecare, catre indreptare, catre iluminare. 

Cred in schimbare.  Cred ca oamenii pot fi buni dar nu vor pentru ca le este teama. Cred in iertare si cred in consolidare. Uneori cladirile “peticite” pot fi mult mai puternice decat cele “perfect” construite de la baza.  E vorba de adaptare la schimbare si asta inseamna supravietuire. Cei care nu reusesc sa se adapteze raman pe veci in pericolul de a nu se salva atunci cand o “mare schimbare” ii va intampina. 

Nu cred ca exista “nu ma pot schimba” ci doar “mi-e greu”, “mi-e lene”, “nu stiu cum s-o fac”.  Dar atunci cand ii lasi pe cei din jur sa-ti arate cai ale schimbarii , tu vei fi in castig alegand o cale care sa-ti fie confortabila si care sa-ti aduca fericire, bucurie sau liniste. 

Am facut primul pas atunci cand nerenuntand la mine, m-am recastigat ca om si ca femeie. Si nu am castigat doar eu ci si oamenii din jur care mi-au devenit mai apropiati pentru ca schimbarea mea a produs schimbari si in vietile lor prin prezenta mea acolo. Si daca imi sta in putere sa schimb trecutul, cu siguranta viitorul va fi al meu.  

Cei care raman ancorati in rigiditate si intoleranta sunt pe veci niste nefericiti.  Ei nu-si pot gasi decat bucurii mici, efemere si repetitive.  Fumeaza mereu aceleasi tigari, se ghideaza dupa aceleasi principii,  fac mereu aceleasi greseli si au mereu acelasi tip de “prieteni”. Neschimbandu-se pe ei insisi n-au cum sa-i schimbe nici pe cei din jur si raman mereu intr-un cerc de siguranta. Mereu acelasi, plictisitor si rece. 

Si ca sa inchei intr-o nota optimista, o sa imi amintesc de titlul unui discurs care spunea “Fii schimbarea pe care iti doresti s-o vezi in lume”