Ma
descompun in fragmente firave, coplesita
de timp, de oboseala si de tot. Stii bine domnule, ca o sa renasc si o sa ma
scutur si o sa ma ridic pana la cer si o sa brazdez vazduhul cu aripile mele
puternice. N-o sa ma las si o sa iubesc oamenii si oamenii ma vor iubi. Cine altcineva mai are puterea de a intelege,
de a iubi, de a munci, de a se ridica de
fiecare data , daca nu eu?
Pot ingheta
sub priviri reci, dar ma topesc sub
atingeri calde si alerg pana la stele si inapoi pentru suflete
bune. Gasesc intotdeauna puterea iertarii si a intelegerii . Dar nu a uitarii,
caci neutarea ma transforma in omul puternic de azi si omul invingator de
maine.
Si timpul
n-o sa ma invinga si n-o sa ma zdrobeasca pe mine pentru ca timpul meu nu e
masurat. Eu sunt masura timpului si doar eu pot sa-i dictez cum sa se poarte cu
mine. Si eu am grija sa-i fiu prieten timpului.
Sufletul
meu e nemasurat iar trupul meu e neobosit. Mainile mele mai pastreaza
inca parfumul copilariei si nu si-au pierdut supletea. Mintea mea este mereu in
cautari si niciodata nu se opreste intr-un loc, intr-un gand, intr-o clipa. Sunt
aici, sub razele soarelui care au inceput sa ma caute si sa ma alinte usor,
aratandu-mi lumea prin lumina lui.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu