M-am apucat
sa caut o definitie a credintei si am descoperit cu uimire ca exista mai multe sensuri
si directii de interpretare. Una din ele
are de-a face cu calcului probabilitatilor, ce analiza imi fac eu vizavi de un
obiect, persoana sau eveniment. Pe scurt “ghicesc” sau “estimez” in urma unui
calcul, cum se va desfasura un eveniment bine determinat!! Sau, in functie de
cat de mult imi doresc o anumita finalitate, eu aleg o anumita atitudine pozitiva sau negativa
in privinta evenimentului respectiv.
Cred ca o
sa fie bine! ( mi-am calculat, am analizat, imi doresc foarte tare sau pur si
simplu “prezic” o anumita finalitate)
Vine apoi
credinta religioasa. Aici lucrurile sunt cu totul diferite, pentru ca aici nu
mai este vorba de atitudine, de dorinta ci de convingerea ca “cineva” sau “ceva”
mai presus de puterea mea va face ca un eveniment sa se intample sau nu.
Asteptarile mele nu ma mai implica emotional decat vizavi de “acel ceva sau
cineva” care imi va rezolva problema. Nu
mai exista o legatura directa ci una “dirijata” de undeva….
Credinta e
o chestiune de alegere. Aleg sa cred ca eu pot influenta evenimentele din viata
mea, ca sunt singurul stapan pe situatie sau ca in urma analizei pot sa “prevad”
finalitatea. Aici sunt in directa legatura, rationala cu obiectul sau persoana
catre care imi indrept credinta.
Daca aleg sa
cred in divinitate atunci devin mai lenesa si las ca totul sa fie facut de cel
ce nu se vede niciodata dar ne ordoneaza gandurile si sufletele si vietile dupa
bunul lui plac, lasandu-ne sa credem ca noi suntem creatorii propriilor noastre
destine.
Ce cred de
fapt? Cred ca eu pot sa fac , eu sunt responsabil sau vinovat sau cred ca asa
trebuie sa se intample pentru ca de fapt, Dumnezeu ma lasa sa cred asta tocmai
pentru ca nu am crezut in El?
„Don't believe in anything / That you can't break” - Garbage
RăspundețiȘtergereResponsabili (de faptele noastre) trebuie să fim, dar nu întotdeauna vionvați. (context negativ)
„I don't believe in Beatles / I just believe in me” - John Lennon.
Binecuvântați trebuie să fim (uneori), dar nu întotdeauna fericiți. (context pozitiv)
„Nici în viață, nici în moarte, / Nici în stingere ca unii.” - Eminescu
Credința religioasă, totuși, nu se opune liberului arbitru - ar zice unii.
Eu, unul, cred numai în neîncredere, în scepticism. În oameni nu mai cred, nici ei în mine, lucrurile ne privesc cu răceală, iar divinitatea e un concept suficient sieși.
A crede in neicredere nu e totusi o forma de alienare sociala? Daca nu mai credem in nimic incotro ne indreptam?
RăspundețiȘtergereNu știu dacă e socială, dar alienare personală este :P
RăspundețiȘtergere(Apropo, eu sunt Florin Diaconu - ca să știți cu cine stați de vorbă. Clara mi-a zis de blogul ăsta al dvs cu fundal întunecat. O fi făcut bine, n-o fi făcut... că mi-a zis?)
Și eu prefer oamenii cu credință (oricare ar fi ea), care încă ar avea ce pierde într-o confruntare cu monstrul de energie (fie acela societatea, divinitatea sau viața... "Hey, I... I'm still alive") și mi se par neplăcuți oamenii ca mine ("I relive it without pain").
Recunosc, mai cred în artă, dar arta o privește fiecare cu ochii săi.
"Oh, great creator of being, Grant us one more hour to perfect our lives and perform our art"
(O să încerc să scriu fără atâtea citate fără rost cu altă ocazie, voiam să fac și eu o bună primă impresie sau, mă rog, o a doua.)
Bine ai venit in lumea mea...intunecata, dar cu pete de alb. Dupa o zi neagra intotdeauna vine o zi alba! Totul este sa vrei sa o astepti sau sa ai in jur oamenic are sa-ti spuna ca meriti sau merita asteptarea...
RăspundețiȘtergereO ora poate insemna atat de mult!!!!
Nu-s eu la fel de citit ca domnul de mai sus , dar imi pot exprima punctul de vedere (sper) destul de clar ...
RăspundețiȘtergereCred ca dincolo de credinta(in orice si oricine),de conjunctura sociala sau politica (cum vreti s-o numiti) ,fiecare dintre noi avem un drum al nostru in viata. Sunt obsedat de un lucru ... si anume de imaginea mea cand voi fi (ca ne vine timpul la toti , cu valiza facuta, sa plecam in alta parte) , sunt obsedat ca va veni momentul in care ma voi intreba "de ce nu am avut curajul sa fac ASTA?" , "de ce nu am dus-o pana la capat?". Sunt obsedat ca vine clipa in care o sa vin tot EU (pentru ca nu cred ca ma va judeca nimeni vreodata mai aspru decat o fac eu) si o sa ma intreb "cam ce ai facut tu cu viata ta? " , ori eu nu o sa pot spune "stii eu m-am nascut in Romania si nu am crezut in Dumnezeu, dar as fi putut sa fac MULT mai mult cu ajutorul LUI ! " .
Mai bine ne-am vedea de vietile noastre, ne-am face, asa... putin curat in jurul nostru si am incerca sa facem lucrurile cat putem noi de bine.
Noi credem ca viata e pana la final , ca este liniara (ca dupa azi urmeaza maine, dupa maine urmeaza poimaine, dupa...si tot asa) NU! viata e pe zile, fiecare zi are povestea ei si nimeni si nimic nu poate infrumuseta povestea acelei zile mai mult sau mai putin decat noi, nici credinta , nici nationalitatea , nici NIMIC ! ...
In concluzie (ca asa am invatat la scoala ca se incheie punctul de vedere) ar trebui sa fim LIDERI , macar in vietile noastre !