Am uitat sa ma bucur de viata si intr-o zi, viata a plecat de langa
mine. Am uitat sa spun te iubesc, si intr-o zi n-a mai existat iubire
. Am uitat ca totul are un sfarsit. Am uitat ca sfarsitul nu anunta
cand vine. Mi-ai parut intotdeauna prea firava pentru o lume atat de
brutala. Prea trista, prea sensibila, prea frumoasa si prea timida . Tenul tau inchis, nu reusea niciodata sa ascunda sfiala si te trada mereu cu un rosu indraznet
. N-ai pasit niciodata cu greutate iar urma pasilor tai s-a risipit
sub greutatea zapezii de februarie. Glasul tau stins s-a risipit sub
vantul ascutit al unei ierni tarzii ce nu-si mai gaseste sfarsitul. N-ai
lasat in urma ta nimic si totusi ai lasat urme. Temele tale au ramas
nefacute, visele tale neimplinite , sperantele tale s-au spulberat. Nu
pot sa-mi amintesc de tine si totusi nu pot sa te uit. Cineva a avut
nevoie de tine acolo, mai mult decat aici si n-ai mai vrut sa astepti,
fugind fara sa stii, cu o bucatica din fiecare. Sa crezi tu c-o sa te
uitam!!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu