De de oare tot chinul acesta de a purta asupra-mi cuvinte? De ce efortul epuizant de a le cauta, de a le cerceta si de ale da o forma finala, spre bucuria sau nefericirea cui?
Le simt. Uneori sunt ca o ploaie rece ce te trezeste la realitate si iti da energie, alteori ca o toropeala minunata, un postludiu de ganduri si simturi. In oricare dintre situatii, cuvintele ma stapanesc in final desi, de fiecare data, imi arog dreptul de printesa in imparatia cuvintelor.
Sentimentul minunat ce ma cuprinde atunci cand litera de litera, cuvintele mi se preling in palma. Le-am prins. De acum pot face ce vreau. Pot scrie istorii si romane, pot fi Eminescu sau Eliade. Sunt cuvintele mele! Absolut un vis. Deschid ochii si simt cum imi scapa printre degete la fel de usor cum imi scapa destinul si toate sentimentele ce ar trebui sa-ti umple fiinta. Citesc, scriu, privesc. Amestec total neproductiv.
O alta zi fara inceput si fara sfarsit…
Scarbit de aglomeratia de ganduri
Pasesc nepasator de obosit catre casa
Imaginea ei decolorata printre randuri
Nu-mi sopteste decat ca-i o alta farsa
Nu-mi sopteste decat ca-i o alta farsa
Ma opresc din drum pentru o ultima incercare
Caut in bezna iubirii sufletu-i sa-i deschid
Sa-i prind in palme trupul intr-o alinare
Dar.. nu-i decat o imagine scrijelita pe-un zid
Dar.. nu-i decat o imagine scrijelita pe-un zid
S-alung din suflet nimfa nebuna?
Gandul ei pervers sa-l pastrez?
Ma amageste si suspuna senina
In moarte, bolnav de iubire-o urmez
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu