Capacitatea
de a rezona cu emotiile celuilalt, de a simti problema celuilalt este asadar o
calitate sau un defect? In timp ce unii spun ca a vedea o suferinta dincolo de
o masca, este un dar , altii sustin ca empatia provoaca la randul ei suferinta,
pentru ca un om capabil ofere compasiune si confort psihologic seamanului sau,
se incarca cu atat de multa emotie incat se consuma ca om, absoarbe emotii
iar o parte din acestea raman asupra empaticului.
Ne nastem
rai sau buni? Exista oare o gena a raului in noi sau o gena a bunatatii? Ori
evolutia noastra catre o personalitate sau alta este influentata de mediul in
care traim si mai ales de educatie?
Se spune ca
oamenii se nasc egoisti si doar modelul familial, educatia si mediul ne
transforma in oameni carora le pasa de alti oameni. Daca este sa privim copiii
la varste foarte fragede, observam un comportament egocentrist cu un
puternic simt al proprietatii. Rareori un copil va imparti o jucarie cu un
tovaras de joaca si rareori lacrimile unui tovaras de joaca il vor impresiona
pe cel abuziv.
Dar evolutia noastra catre un miracol numit
empatie, sau chiar altruism, se realizeaza prin educatie. Modelul familiei
reprezinta elementul cheie in ceea ce va deveni copilul de azi. Imaginea puternica
a parintelui , securitatea oferita, exemplul de bunatate reprezinta o baza importanta de transformare comportamentala, dintr-unul narcisist- infantil intr-unul
empatic si altruist. Acest proces natural poate fi insa perturbat de o relatie
defectuoasa sau de evenimente aparute la un moment dat in acest parcurs de
trasformare a omului caruia ii pasa doar de sine, in omul caruia ii pasa si de
altii. Radacina aceasta inceteaza sa se mai dezvolte si adultul isi va pastra trasaturile
egoiste cu care s-a nascut.
Astfel
devenim incapabili de a ne situa in locul celui cu care vorbim, pe care il
vedem sau care sufera sub ochii nostri. Cata vreme noua ne este bine, ce se intampla in
lume, nu ne mai intereseaza.
O teorie spune ca e probabil ca oamenii sa
empatizeze doar cu aceia care trec prin situatii prin care si ei au trecut sau
se gandesc ca ar putea trece. Daca un om
a trecut printr-o situatie similara sau simte ca ar putea la un moment dat
sa i se intample si lui, isi va putea
imagina si va putea simti emotia celui in suferinta. Altfel, o detasare aproape glaciala se poate intalni la foarte multi dintre semenii nostri.
O imagine
socanta m-a facut sa imi pun aceasta intrebare legata de empatie si nepasare.
Un film in care o tanara este lovita pe trecerea de pietoni si nimeni nu
reactioneaza, m-a socat. Din multimea de oameni care erau pe aceeasi trecere de
pietoni si care erau teferi, o singura
persoana se apropie de femeia cazuta si incearca sa faca ceva. Restul oamenilor
fie raman neclintiti, fie isi continua nepasator drumul.
“Nu-mi
pasa. Sunt atat de egoist incat ma gandesc doar la cum am scapat eu din poveste
asta. Poate ca tu ai fost neatent si nu ti-ai luat masuri de precautie atunci
cand ai traversat strada, desi eram amandoi pe aceeasi linie. Norocul meu ca am
fost doar cu un pas in urma ta si acum sunt in viata. Daca te-ai grabit…
Ghinionul tau. Eu ma duc acum sa beau o cafea cu prietenii si sa sarbatoresc existenta
mea egoista. Ce daca tu te indrepti catre neant, plans fiind de putinii oameni
carora le mai pasa?”
Ne este
frica sa fim buni sau bunatatea doare? Ne este teama sa fim generosi sau
generozitatea ne saraceste? Simtirea e oare o slabiciune ? Vor fi oamenii
redusi la ne…simtire doar pentru a supravietui acestei jungle? Ne-am pierdut oare responsabilitatea de a fi
oameni cu oamenii de langa noi? Adoptam azi un copil autist si maine il aruncam
in strada doar pentru ca e defect si nu-l mai vrem?
"Suntem mai buni", zice sloganul unei campanii
televizate. De ce oare nu ne spunem “Noi suntem buni”. De ce “mai” buni? Plecam
oare de la premisa ca suntem niste oameni rai, ca atat saracia cat si bogatia
ne-au transformat in nepasatori, ignoranti si ne-au inghetat inimile? Ne gandim
oare intre peretii nostri incalziti, cu mesele noastre imbelsugate, cu copiii nostri
sanatosi, sa dam din ceea ce avem si celorlalti?
Poate suntem delicati si discreti, nu nepasatori. Poate ne e frica de abisul nostru si nu avem forta de a-l explora pe al altora.
RăspundețiȘtergereAsa e! doar unii dintre noi au curajul sa exploreze spre binele omenirii cate un abis sau altul! Cata delicatete zace in cineva care isi continua linistit drumul dupa ce il vede pe omul de langa el cazut la pamant?
RăspundețiȘtergereNu-mi vine-n minte decat un citat biblic ( " Iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti ! " ) , dar e o lectie veche de 2000 de ani , pe care inca n-am invatat-o . Totusi ,unii dintre noi inca se straduiesc...
RăspundețiȘtergere